Ovidiu Burcă e pregătit să se întoarcă în Superliga: „Sunt dornic să revin în iarbă!”. Unde poate antrena fostul tehnician al lui Dinamo: „Îmi place clubul, e serios!”. EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul antrenor al lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a anunțat că este pregătit să revină în Superliga, spunând și echipa pe care o poate antrena.

Sepsi nu mai are antrenor din 5 septembrie, după ce a renunțat la serviciile germanului Bernd Storck, iar unul dintre înlocuitori ar putea fi Ovidiu Burcă.

Rămas fără angajament din noiembrie 2023, când a plecat de la Dinamo, Ovidiu Burcă este pregătit să revină în Superliga

Pe 28 noiembrie 2023, Ovidiu Burcă își dădea demisia din funcția de antrenor principal al lui Dinamo. Principalul motiv a fost lipsa rezultatelor, „câinii” fiind fără victorie în precedentele trei luni și jumătate. După 10 luni, tehnicianul este pregătit de o nouă provocare.

„Sunt dornic să revin în iarbă. Vedem zilele astea. Nu spun foarte multe. Îmi place Sepsi. Este un club serios și are un lot de jucători foarte bun, cu o abordare modernă.

La începutul sezonului nu credeam că pierde patru meciuri la rând. A fost surprinzător că nu și-a revenit. Au fost și probleme de indisciplină”, a spus Ovidiu Burcă, la ProSport Live.

„Burcă este un antrenor care se pliază pe jocul și mentalitatea celor de la Sepsi. Poate face treabă”, a spus și Marian Aliuță, la ProSport Live.

Sepsi a început sezonul cu două victorii, 1-0 pe teren propriu cu Poli Iași și 2-1 în deplasare cu nou-promovata Gloria Buzău. Au urmat tot atâtea remize, 1-1 la Sfântu Gheorghe cu Dinamo și 2-2 în Giulești în fața Rapidului, meci în care a avut o posesie de 71 %.

Continuarea a fost și mai dură. Patru eșecuri au făcut ca echipa patronată de Laszlo Dioszegi să ajungă pe 12. Fosta deținătoare a Cupei și Supercupei României a fost învinsă pe teren propriu de Universitatea Craiova cu 1-2 și nou-promovata Unirea Slobozia cu 0-1, iar în deplasare de U Cluj cu 0-3 și Oțelul cu 0-2.

 

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×